Scopul articolului este a descrie forme prin care informațiile medicale vehiculate fără cunoștințe de specialitate, cu dar mai ales fără rea intenție in mediul online devin adversari ai sănătății, ai bunei informări medicale si in cele din urma, al alegerii celei mai bune soluții terapeutice. Utilizatorii mediului online ce nu profesează in domeniul medical sau chiar si medicii uneori, compromit atât credibilitatea profesiei in sine cat si multe din beneficiile medicale reale. Nici mediul si nici utilizatorii nu sunt in sine vinovați ci mai degrabă circumstanțele noi, asocierile sociale impresionante prin dimensiuni, viteza de disipare a informației, inerția acesteia, remanenta misterioasa a unor informații ce prind viată si cresc ca popularitate prin mijloace greu de bănuit.
Mai intai cred ca e util sa stabilesc circumstanțele ce au dus la apariția si diseminarea dezinformărilor. Comunicarea, credibilitatea si mecanismele acesteia, specificul profesiei medicale si felul in care este comunicata ea,  in acest context, sunt subiecte ce vor desena cadrul temei. Voi încerca sa descriu pe rând tipurile de comunicare online ce duc la dezinformare si mecanismele intime ale fiecăreia in parte. Concluziile si poate câteva recomandări in evitarea acestor capcane vor încheia lucrarea.

De ce am ajuns aici? 

            Doua cred ca sunt cauzele: rata crescânda de pierdere a credibilității profesiei medicale si specificul comunicării online. 
Neîncrederea in profesie este parte a fenomenului general de decredibilizare a profesioniștilor in general. Apelul la profesioniști ca surse certificate nu pare sa mai fie valabil ci dimpotrivă, oamenii par sa respingă competenta. Parțial asta se întâmplă prin omniprezenta internetului, natura dezordonata a discuțiilor din social-media si acea obișnuința a ciclului de 24 ore ca parte algoritmului de știri. Lumea vrea tot timpul ceva nou, ceva pregnant ca perceptie si crede magic in conceptul de „progres”. Oamenii nu au avut niciodată mai mare acces la cunoaștere dar totuși fără a reuși sa extragă substanța. Apare un paradox întâlnit cotidian: nu doar ca tot mai mulți indivizi par sa fie analfabeți funcționali dar, sau poate tocmai de asta, resping probe faptice fundamentale si refuza sa utilizeze argumente in cadrul unei discuții.
Lărgirea cercului de dezbatere a însemnat mai multe informații dar si mai multa fricțiune sociala. Educația universala, emanciparea femeilor, recunoașterea dreptului minorităților, creșterea clasei de mijloc si a mobilității sociale au adus in contact direct o minoritate de experți cu majoritatea cetățenilor. Internetul nu constituie unica explicație a „sfârșitului competentei”, așa cum o descrie Tom Nichols, dar este una din cauzele ei principale. In tot acest timp, mediul online, deși un formidabil depozitar de informații, este si sursa unei epidemii a dezinformării.
            Credibilitatea cuprinde componente obiective și subiective ale sursei sau ale mesajului. Credibilitatea are două componente cheie: încrederea și experiența, iar acestea la rândul lor, au atât componente obiective cât și subiective.
Încrederea se bazează mai mult pe factori subiectivi  dar poate include si măsurători obiective, cum ar fi o notorietate a încrederii stabilite social. New England Journal of Medicine ne arata un studiu in care 94% dintre medicii americani au o forma de colaborare materiala cu companiile farmaceutice. Astfel de dovezi alarmante sunt premise ce creează neîncredere tot mai mare în cadrele medicale.
O alta premisa a  neîncrederii este felul in care presa alege sa comunice pana si cele mai banale incidente medicale, inerente oricărui sistem medical, la modul cel mai spectaculos si insinuant. A alege senzaționalul, panica si o atmosfera acuzatoare fără a verifica in niciun fel tipul de incident si mecanismele lui, reprezintă in opinia mea, un act de mare iresponsabilitate sociala pe care-l poate face presa, de orice fel. Stabilirea unei stări de neîncredere cronica in medici, in consecința si in sistemul medical, va duce in mod sigur la instalarea unuia dintre cele mai periculoase fenomene de neîncredere sociala cu efecte din cele pe care le voi aborda mai jos.
În ciuda studiilor efectuate cu scopul de a creste  credibilitatea medicilor, constatările sunt neconcludente. Exista  un consens conform căruia o  transparenta sporită a relației dintre medici și companiile farmaceutice este primul punct cu care sa înceapă recredibilizarea cadrelor medicale, spun studiile din USA. Un sondaj Wellcome Trust a constatat recent că 73% din oamenii din întreaga lume ar încredere într-un medic sau o asistentă medicală. În Regatul Unit al Marii Britanii, această cifră se ridică la peste 90%. Potrivit studiului, vârsta și sexul unei persoane nu au niciun impact asupra nivelului de încredere in sistemul medical. Utilizarea recentă a internetului nu are niciun efect diferențiator,  toate acestea însă in  UK. Andrew Dugan, de la Gallup, compania de analiză care a realizat sondajul menționat, a declarat ca  „Oamenii care au absolvit doar învățământ primar sunt cei mai susceptibili comparativ cu absolvenții de studii universitare, să nu aibă încredere in cadrele medicale”. Educația este singurul factor măsurat ce afectează nivelul de încredere in cadrele medicale. Această tendință a fost vizibilă chiar și după luarea în considerare a nivelului de dezvoltare a unei tari. Mai mult de un sfert din persoanele chestionate la nivel global au spus că ar avea  mai mare încredere în altcineva comparativ cu un medic sau asistentă medicală. Cea mai comună alternativă a fost familia și prietenii. În 10 țări, șase dintre ele din Africa, cel puțin una din 10 persoane au mai mare încredere în „vindecătorii tradiționali” atunci când necesita un sfat medical. În Niger una din cinci persoane a declarat că ar avea mai mare încredere într-un lider religios.
Medicii și asistentele încearcă frecvent să-si descurajeze pacienții  să apeleze la internet pentru răspunsuri. Totuși, pacienții vor continua sa caute pe Google boli si tratamente, deoarece internetul nu necesită  programare, nu ii judecă, nu costa bani și de cele mai multe ori oferă informații care par simple de înțeles.
Experiența cadrelor medicale poate fi percepută subiectiv, similar cu încrederea, dar include măcar, caracteristici relativ obiective ale sursei(de exemplu acreditări, certificări sau competente) sau mesajului. Este bine-cunoscut fenomenul aderentei la un medic ce prezinta titluri academice sau funcții executive in cadrul instituțiilor in care activează.
Componentele secundare ale credibilității includ atât carisma cat și atractivitatea fizică ale sursei. Experiența ultimilor ani in Romania ne arata ca si prezenta constanta la televiziune sau in general in mediile „tradiționale” de expunere sunt criterii foarte bune de credibilitate. Avem de-a face cu un paradox. Deși lipsa încrederii in medici a dus la dezvoltarea unor surse alternative de creare de conținut in mediul online, ceea ce face ca o sursă(un medic) sa fie credibil este tocmai prezenta acestui pe mediile alternative mediului digital, adică TV si print., nu mediul online. Asta ne poate indica o mai mica credibilitate a mediului online in genere, când e vorba de informațiilor vehiculate deși tocmai acesta, este atât cauza cat si efectul in jocul complicat al credibilității.
Jürgen  Habermas în teoria sa „communicative action” a dezvoltat patru elemente responsabile de conceptul de credibilitate: adevărul, sinceritatea, adecvarea și înțelegerea. Într-un studiu diferit  cercetătorii au validat empiric elementele de mai sus dar  au obținut un model in doua etape în care în primul rând, trebuie obținuta înțelegerea. Doar din acel moment celelalte trei elemente responsabile pot  face  diferența și duce la credibilitate în sensul „habermasian.”. Iată de aici si suspiciunea rezonabila, ca un alt motiv de lipsa de încredere in medici ar putea fi felul criptic si lipsit de limbaj profan prin care ei aleg sa comunice publicului, pacienților, informațiile medicale.

Premisele dezinformării. 

            Ce motivează o persoană sau o organizație sa difuzeze informații medicale mai mult sau mai puțin exacte? Motivațiile sunt multifactoriale și pot fi influențate atat de prejudecăți individuale sau organizaționale cat și de interese diverse. O platforma de știri online poate fi motivată de necesitatea de a avea cititori, prin urmare venituri, folosind titluri senzaționale dar  inexacte cu privire la, spre exemplu,  noi tratamente medicale. Un factor suplimentar care contribuie este faptul că persoanele fizice pot fi motivate să facă schimb de informații pe care le percep ca fiind atât corecte cât si semnificative  social. De exemplu, dezinformarea din jurul protocolului de auto resuscitare prin tuse forțată(cough CPR) ce se perpetuează de aproape 20 de ani, in cea mai mare parte prin  social media. Persoanele care distribuie articole ce promovează „cough CPR”, fac  acest lucru cu bune intenții din cauza percepției că sfatul medical oferit este benefic. Astfel apare o idee importanta in sensul ca  validitatea percepută a informațiilor distribuite/ primite online este legată de nivelul de încredere pe care cititorul îl are în sursă, așa cum afirmam mai sus. Este dovedit ca informațiile distribuite de prieteni și familie sunt mai probabil a fi percepute ca fiind corecte de către o persoană, fata de un articol scris de o organizație independentă, profesionista.

Responsabilitatea.

            Istoric responsabilitatea de a modera difuzarea de informații medicale aparținea medicilor. Cu toate acestea, diseminarea actuala depășește cadrul prezentărilor la conferințe sau a publicațiilor din revistele de specialitate. Publicul  joacă un rol-cheie prin accesul deschis la mediul de informare de mare popularitate si mai ales de mare viteza  de răspândire. Această etapă de diseminare, de data asta eminamente publica, este nereglementată, nefiltrată și prin urmare, supusă unui risc ridicat de inexactitate. Nu vom întâlni niciodată o rată de respingere de 90% după evaluarea publica(comparativ cu peer-review-ul academic) pentru comentariile postate pe platformele de social media, cum ar fi Twitter, Facebook sau Instagram. Comentariile sunt disponibile instantaneu, fără restricții și sunt accesibile tuturor pe termen nelimitat. Într-un fel, comentariile de pe platformele de social media sunt ca un fel de recenzie pseudo-peer review, comentarii nefiltrate și afirmații sau critici nefondate adesea făcute de ne-experți. Oricine poate comenta  o postare social media, fără a-si dezvălui calitățile profesionale Prin urmare, platformele de social media acționează ca un forum public cu acces liber, utilizatorii având acces instantaneu la informații crude, fără niciun mecanism de  moderare. Acest lucru poate duce la supraîncărcarea cu informații din surse de calitate variabilă, motoarele de căutare pe internet cum ar fi Google, facilitând diseminarea. Volumul mare de informații medicale distribuite pe rețelele de socializare face din ce în ce mai dificil pentru „profani” să distingă realitatea de știrile false.

Instrumentele dezinformării(forme de contra-cunoaștere).

             Mediul online presupune multiple forme de comunicare din care unele mai susceptibile a crea dezinformare decât altele, dar toate capabile de acest fenomen. 

A. Comunicarea prin text: Site-urile web. În ciuda deceniilor de cercetare și discuții privind credibilitatea, nicio teorie nu a elucidat în mod adecvat problema modului în care oamenii evaluează credibilitatea. In 2002 B.J. Fogg, Ph.D. la Stanford University a propus o teorie numită ” Prominence-Interpretation Theory „. Intenția lui era sa dezvolte o teorie care sa facă lumină cu privire la modul în care oamenii evaluează credibilitatea site-uri Web, dar aplicarea acestei teorii merge dincolo de site-uri Web, extinderea la o gamă largă de evaluări de credibilitate. „Prominence-Interpretation Theory” afirmă că atunci când oamenii evaluează credibilitatea  se întâmplă două lucruri: o persoană observă ceva (Proeminență) și apoi face judecați cu privire la aceasta (Interpretare). Dacă una din aceste 2 etape nu are loc, atunci nu va exista o evaluare a credibilității. Procesul de observație a  elementelor proeminente și de interpretare se va întâmpla, de obicei  repetitiv când o persoană evaluează un website, până când persoana ajunge la obținerea unui nivel de încredere sau când  va atinge o forma de constrângere, cum ar fi epuizarea timpului alocat acelei acțiuni.

Proeminența X Interpretare = Impact credibilitatea

            Site-urile web, nu sunt un mijloc special sau specific de dezinformare medicala ci doar o cale generala in acest sens. Ele vehiculează informații, propun terapii si fac asta in general sub impulsul popularității postărilor sau presiunii financiar-comerciale. Nu exista nicio forma de organizare si filtrare a site-rilor sau vreo restricție de postare. Cititorul nu va avea nici timpul si nici vreun criteriu de a alege conținut valabil fata de unul îndoielnic. Câteva din miturile cele mai întâlnite care „fac cariera” in conștiința populara si adevărul din spatele lor:

1. Sarea de Himalaya nu este superioară nutrițional sării comune de masa
2. Lectinele nu sunt dăunătoare
3. Pro bioticele nu ameliorează sistemul imunitar
4. Zaharul natural de noua apariție(siropul de agave sau zaharul de cocos) nu este in niciun fel superior zaharului clasic de trestie.
5. Antiperspirantele nu pot cauza cancer de sân
6. Alcalinizarea organismul nu este posibila si nici utila prin apa alcalina sau orice alta metoda
7. Nu poți si nici nu ai nevoie sa te detoxifici prin sucuri naturale sau orice alte metode
8. Pasta de dinți cu cărbune nu-ti întărește dinții
9. Glutenul este absolut in regula pentru majoritatea oamenilor

Exemple de genul asta numeroase. Ele apar continuu si au o viața aparte ca nivel de răspândire si aderenta la populație. Multe din ele sunt desființate in mod repetat de specialiști prin studii dar nu întotdeauna acest lucru are o influenta reala in dinamica lor.
Un studiu din 2017 a descoperit că atunci când pacienții bolnavi de cancer apelează la terapii alternative, cum ar fi dietele, plantele „miraculoase” sau suplimente alternative în locul terapiilor convenționale au de 2,5 ori mai multe șanse să moară. Exista câteva elemente ce fac ca o îndrumare de dieta sau tratament alternativ sa semnaleze ca făcând parte din tehnica clasica a dezinformărilor:

1. Recomandări care promit o rezolvare rapidă.
2. Recomanda sau interzic un produs unic
3. Suna prea bine pentru a fi adevărate.
4. Trag concluzii simpliste rezultate din studii complexe
5. Emit recomandări bazate pe un singur studiu.
6. Fac declarații dramatice care sunt respinse de organizații științifice de renume.
7. Produc liste cu alimente „bune” și „rele”.
8. Afirma că cercetarea este „în curs de desfășurare”, ceea ce indică faptul că de fapt nu există nicio cercetare curentă.
9. Emit mărturii non-științifice care susțin produsul, adesea recomandate de  celebrități sau clienți extrem de mulțumiți.

B. Conținutul video. Vlogurile, dar mai ales siturile de conținut video continua sa fie surse populare de informare medicala. Industria medicala si mai alea cea farmaceutica sunt domenii ofertante pentru subiecte ce pot deveni extrem de populare si care pot fi exploatate de bloggeri , vloggeri sau platforme de continut video. 
O ancheta a BBC a evidențiat ca algoritmul YouTube promovează terapii alternative false împotriva cancerului într-o serie de limbi, si mai mult, alături de aceste materiale video ruleaza reclame pentru mărci și universități importante. Căutând pe YouTube în 10 limbi, BBC a găsit mai mult de 80 de videoclipuri ce conțin dezinformări medicale, în principal tratamente false anti cancer. Zece dintre videoclipurile găsite aveau mai mult de un milion de vizualizări. 
„Vindecările magice” implicau adesea consumul de substanțe diverse, cum ar fi turmeric sau praf de copt. Dietele cu sucuri naturale sau postul negru erau de asemenea teme comune. Unii dintre cei care postau, îndrumau  spre consumul de  lapte de măgar sau apă clocotită. Niciuna dintre așa-numitele tratamente alternative  nu erau dovedite științific.
Înainte de aceste videoclipuri înșelătoare rulau reclame pentru mărci cunoscute, cum ar fi Samsung, Heinz și Clinique.. Sistemul de publicitate YouTube permite ca atât compania deținută de Google, cât și producătorii de videoclipuri sa câștige bani din videoclipurile înșelătoare. În ianuarie, 2019  YouTube a anunțat că va lucra la limitarea publicării si distribuirii de conținut video cu recomandări neclare, înșelătoare sau evident false. Compania a spus însă că schimbarea va afecta inițial doar căutările in limba  engleza.
In aceeasi idee, in februarie 2019 o căutare pe YouTube pentru cuvantul „imunizare” într-o sesiune neconectată la vreun cont de YouTube a produs inițial un rezultat favorabil vaccinării dar apoi, următorul videoclip era unul ce sfătuia mamele sa cerceteze atent vaccinurile, sa afle de ororile acestora si apoi sa ia in calcul imunizarea.
Conținutul video este probabil sa convingă rapid prin calitățile conținute ale comunicării: atractivitate prin dinamica si culori, umanitatea crescuta a comunicarii(sursa, deși filmata, convinge prin video mai ușor decât ar face-o un text. Este de observat popularitatea crescânda a influencerilor de tip video ce pot crea conținut extrem de influent la comanda comerciala, de obicei.

C. Grupurile închise din social media. Social-media sta la baza existentei unor grupuri de suport/discuții, ce funcționează pe principiul „echo-chambers”/ „camere de rezonanta” în care ideile nu sunt contestate sau puse la îndoiala iar utilizatorii rețelelor de socializare își confirma credințele si prejudecățile prin oglindirea in părerile celorlalți participanți la discuții.Principalul beneficiu al comunităților medicale online este schimbul de informații medicale  iar cei mai mulți dintre  membri nu sunt cadre medicale. În cele mai multe cazuri, oamenii nu pot emite judecați reale despre informațiile vehiculate, mai ales ca informațiile sunt preluate din surse inexacte, neverificate. De aici încolo pornește un lanț al pierderii de substanța reala din informații care coroborata cu interpretarea eronata si transferul succesiv al informațiilor „din gura’n gura” duc la eșuarea misiunii inițiale.  Un studiu din 2016 care a analizat interacțiunile a 376 de milioane de utilizatori Facebook cu peste 900 de știri a constatat că oamenii tind să caute informații care să se alinieze cu opiniile lor.
 Comunitățile sociale online se fragmentează si regrupează  atunci când indivizi cu gândire similară se coagulează iar aceștia vor fi  vor fi expuși unor  argumente într-o direcție specifică. În anumite platforme online, cum ar fi Twitter vom regăsi  „camere de rezonanta” calate pe subiecte politice. Comunitățile din celelalte rețelele de socializare sunt mai degrabă profilate pe circulația zvonurilor, deoarece oamenii au încredere în informațiile furnizate de propriul grup social, mai mult decât cred in mass-media. Discuțiile din social-media și mai ales calitatea informațiilor suferă atunci când membrii lor au o bază restrânsa de informare si nu ajung sa aibă contrapondere din afara grupului din care fac parte. Se ajunge astfel la un mecanism de feed-back pozitiv ce accelerează si/sau accentueaza direcția unei informații.  Astfel grupurile de suport pot acționa facil  fi în detrimentul bunei informări personale.
Mecanismul intim al grupurilor se bazează componenta afectiva a procesului de „încredere”. Exista 2 aspecte ale încrederii: cea raționala si cea afectiva. Relațiile clădite intre membri unui grup de suport sunt afective. Ei rezonează împreună la același tip de suferința. Experiența comuna este baza legăturilor viitoare si a dinamicii informațiilor ce vor fi schimbate. Relevanta reala a informațiilor tinde sa nu mai conteze atâta timp cat este dublata de încrederea afectiva. Inutila este apariția unei surse cu autoritate profesionala care sa contrazică afirmațiile unui membru(de obicei fost pacient). Afirmațiile acestuia nu vor găsi niciodată aderenta la fel buna la membri grupului caci apartenenta la experiența suferinței sau a cauzei este cea care legitimează validitatea informației, nu substanța ei științifică.
Apoi, informațiile medicale sunt supuse unor multiple judecați in raport cu specificul fiecărui caz in parte. Medicul știe sa pondereze aceste influente. Pacienții, pe de alta parte, vor aplica judecați inflexibile si in consecință vor trage concluzii greșite. Un exemplu bun este cel al grupurilor de suport din chirurgia metabolica. Pacienții tind sa se compare mereu intre ei, atât la experiența postoperatorie imediata, lucru de tine atât de prestația echipei medicale  dar mai ales al percepției subiective. O alta capcana este raportarea continua la viteza si amploarea  scăderii ponderale . Pacienții vor dezvolta complexe nefondate in raport cu evoluția personala si de asemenea o forma de concurenta periculoasa ce-i va tine captivi unor forme de anxietate permanentă.

Ce e de facut?

            Experții sunt împărțiți în mod egal cu privire la intrebarea dacă deceniul următor va vedea o reducere a narațiunilor false in mediul online. Cei care prognozează îmbunătățirea își pun speranțele în ameliorarile tehnologice. Alții cred că partea întunecată a naturii umane este mai mult ajutată de tehnologie decât inhibata.
Se pune întrebarea, atunci: Ce se va întâmpla cu mediul online în deceniul următor? 
Ascensiunea „fake news” și proliferarea narațiunilor false răspândite de oameni și altgoritmi online sunt provocatoare. Cei care încearcă să oprească răspândirea de informații false trebuie sa proiecteze sisteme tehnice și umane, care pot elimina sau minimiza modul în care mediul online permite răspândirea minciunilor și a dezinformărilor.
Tendința actuala este ca  sarcina responsabilității acestor probleme sa aparțină celor implicați în răspândirea informațiilor prin intermediul rețelelor de socializare. Cu toate acestea, nu este clar exact modul în care furnizorii de conținut media ar trebui să combată răspândirea dezinformării medicale. Este necesara o abordare multinodală, care să utilizeze o gamă largă de intervenții. Intervențiile bazate pe o formă de verificare a postărilor populare de pe rețelele de socializare poate fi o cale promițătoare. De exemplu, se pare ca Twitter ar putea atribui un statut de conținut revizuit celor care au fost revizuite de către un expert verificat într-un domeniu relevant (de exemplu, un profesor de imunologie în cazul unui Tweet cu privire la vaccinare). Expertul ar fi însărcinat cu revizuirea conținutului și ar supune informațiile  unui proces de verificare, care să conducă la producerea unui răspuns corect.
Revistele medicale profesionale ar trebui sa se angajeze mai mult in relația cu social-media; ar trebui poate crearea de conținut autorizat si publicat oficial, ocazie cu care ar oferi o alternativa sigura celor interesați sa afle informații din diverse domenii medicale.
Comunicarea pur tehnica nu este suficienta. Pentru a avea vreo șansa sa câștige acest război informațional comunitatea științifica medicala trebui e sa știe mai întâi sa comunice informațiile aride într-o forma ce poate fi înțeleasă si adoptată de publicul larg. Una din aceste forme este exemplificarea prin cazuri concrete – Personificarea in sensul unor povesti ce trebuie spuse celor interesați. 
Anul trecut Facebook anunța  o serie de actualizări care sunt concepute a reduce conținutului dăunător de pe platforma sa. Una dintre cele mai notabile schimbări este reprezentată de dinamica grupurilor: cele care „răspândesc în mod repetat dezinformări” vor fi  distribuite către mai puține persoane în News Feed. Aceasta este o schimbare importantă, deoarece frecvent  au fost folosite grupuri care au făcut propagandă și produs dezinformare în jurul alegerilor americane din 2016. De asemenea Facebook afirma ca va schimba felul in care depinde promovării de popularitatea postărilor. Va avea loc mai degrabă un tip de relaționare similara cu felul în care Google tinde să clasifice rezultatele căutării: dacă un site web este conectat frecvent cu alte site-uri, sistemul începe să înțeleagă că este o sursă de încredere. Acest lucru va ajuta Facebook să spună dacă o sursa este relevanta in sine sau prin raportare la alți creatori de conținut.
Revenind la premisa esențială a susceptibilității la dezinformare, lipsa de unei educații superioare, probabil ca răspunsul devine simplu: educația publicului larg in spiritul unei priviri criticii asupra oricărei forme de conținut. Alături de asta, o mai mare implicare a profesioniștilor in mediile „netradiționale”(online) si comunicarea in forma accesibila, care sa diminueze distanta intre forma academica a substanței medicale si aplicarea umana a soluției de tratament. Pe scurt, educație si  implicare spre o mai buna comunicare.

 

Mihai Ionescu, Iulie 2020

 

 

BIBLIOGRAFIE

1. The Credibility of CSR Reports in Europe. Evidence from a Quantitative Content Analysis in 11 Countries. February 2016 Journal of Cleaner Production 122 DOI: 10.1016/j.jclepro.2016.02.060
2. Use of Alternative Medicine for Cancer and Its Impact on Survival Skyler B Johnson,  Henry S Park,  Cary P Gross,  James B YuJNCI: Journal of the National Cancer Institute, Volume 110, Issue 1, January 2018, Pages 121–124, https://doi.org/10.1093/jnci/djx145
3. Hall, M. A., Camacho, F., Dugan, E., & Balkrishnan, R. (2002 Measuring Patients Trust in Their Primary Care Providers 37 (5), 1419-1439. doi:10.1111/1475-6773.01070 doi:10.1111/1475-6773.01070
4. Fallout from the Pharma Scandals: The Loss of Doctors’ Credibility? LAWRENCE DILLER First published: 27 March 2012     https://doi.org/10.1353/hcr.2005.0058
5. A National Survey of Physician–Industry Relationships List of authors. Eric G. Campbell, Ph.D., Russell L. Gruen, M.D., Ph.D., James                   Mountford, M.D., Lawrence G. Miller, M.D., et al. April 26, 2007 N Engl J Med 2007; 356:1742-1750 DOI: 10.1056/NEJMsa064508
6. Patients can’t trust doctors’ advice if we hide our financial connections with drug companies BMJ 2014; 348 doi: https://doi.org/10.1136/bmj.g167 (Published 15 January              2014)Cite this as: BMJ 2014;348:g167
7. A National Survey of Physician–Industry Relationships Eric G. Campbell, Ph.D., Russell L. Gruen, M.D., Ph.D., James Mountford, M.D., Lawrence G. Miller, M.D., Paul D. Cleary, Ph.D., and David Blumenthal, M.D., M.P.P.
8. Addressing Health-Related Misinformațion on Social Media Wen-Ying Sylvia Chou, PhD, MPH1; April Oh, PhD1; William M. P. Klein, PhD2 Author Affiliations JAMA. 2018;320(23):2417-2418. doi:10.1001/jama.2018.16865
9. Neal, Lisa; Lindgaard, Gitte; Oakley, Kate; Hansen, Derek; Kogan, Sandra; Leimeister, Jan Marco; Selker, Ted (2006). „Online health communities”. CHI ’06 Extended Abstracts on Human Factors in Compuțing Systems – CHI EA ’06. Montréal, Québec, Canada: ACM Press: 444. doi:10.1145/1125451.1125549. ISBN 978-1-59593-298-3.
10. Huh, Jina; McDonald, David W.; Hartzler, Andrea; Pratt, Wanda (2013-11-16). „Patient Moderator Interaction in Online Health Communities”. AMIA Annual Symposium Proceedings. 2013: 627–636. ISSN 1942-597X. PMC 3900205. PMID 24551364 Nutrition Misinformațion: How to Identify Fraud and Misleading Claims Fact Sheet No. 9.350 by L. Bellows and R. Moore* , Food and Nutrition Series|Health
11. Fake Cures: User-centric Modeling of Health Misinformațion in Social Media AMIRA GHENAI, University of Waterloo, Canada YELENA MEJOVA, ISI Foundation, Italy
12. Amira Ghenai and Yelena Mejova, 2018, Fake Cures: User-centric Modeling of Health Misinformation in Social Media 
13. Roger Collier, 2019, Containing health myths in the age of viral misinformation
14. Leticia Bode and Emily K. Vraga, 2017, See Something, Say Something: Correction of Global Health Misinformation on Social Media Emily K. Vraga and Leticia Bode, 2017, Using Expert Sources to Correct Health Misinformation in Social Media
15. Brittany Seymour et al., 2015, When Advocacy Obscures Accuracy Online: Digital Pandemics of Public Health Misinformation Through an Antifluoride Case Study
16. Wen-Ying Sylvia Chou, 2018, Addressing Health-Related Misinformation on Social Media
17. Heidi Larson, 2018, The biggest pandemic risk? Viral misinformation
18. Elizabeth A. Gage-Bouchard et al., 2018, Is Cancer Information Exchanged on Social Media Scientifically Accurate?
19. Alexander Kinsola et al, 2017, Creating a Labeled Dataset for Medical Misinformation in Health Forums
20. Fabian Sudau et al., 2014, Sources of Information and Behavioral Patterns in Online Health Forums: Observational Study
21. Emily Sullivan, 2019, Beyond Testimony: When Online Information Sharing is not Testifying
22. Social Epistemology Review and Reply Collective, Special Issue 5: “Trust in a Social and Digital World,”  editori Mark Alfano and Colin Klein, 2019

 

 

©Mihai Ionescu. Toate drepturile sunt rezervate. Orice preluare sau reproducere fără acordul autorului va fi sancționată conform legii.