Dieta si microbiota
Microbiota intestinală
reprezintă o importantă parte a organismului uman, aceasta având numeroase funcții și, în același timp, prin dezechilibrele care au loc la nivelul său, fiind implicată și în unele patologii.
Compoziția microbiotei intestinale începe să fie alcătuită încă dinainte de naștere. Mai departe, aceasta este influențată de diverși factori, precum modul nașterii, al alimentației, prin alăptare sau cu formule de lapte.
În jurul vârstei de 2-3 ani, microbiota se stabilizează și se aseamănă cu cea a adultului. Și la adult pot apărea modificări, fie din cauza tipului de alimentație, vegetarian sau nu, hipo- sau normocaloric, fie din cauza medicamentelor administrate sau a mediului.
Alterările care pot apărea în funcționarea microbiotei afectează o multitudine de sisteme. Studiile au evidențiat dezechilibre ale microbiotei intestinale în diverse patologii, precum spondilita anchilozantă, boala Alzheimer și altele.
Rolurile
microbiotei intestinale sunt diverse, cel mai frecvent menționat fiind cel de barieră mecanică și biologică activă, menită să protejeze organismul de agresiuni infecțioase la acest nivel, în special prin producerea de acizi grași cu lanț scurt și stimularea regenerării epiteliale.
Intervine, de asemenea, în maturarea sistemului imun, ajutând la dezvoltarea țesutului limfoid asociat intestinului.
Un alt rol important al microbiotei intestinale constă în producerea a diferite substanțe și vitamine, ea fiind principala sursă de vitamine din complexul B a organismului uman.
Prin producția unor substanțe precum dopamină, serotonină sau alți neurotransmițători, microbiota intestinală poate acționa și la distanță si din aceste motive, unii cercetători au sugerat o posibilă legătură între disbiozele intestinale și tulburări asemănătoare autismului.
Modul în care sugarul este hrănit influențează semnificativ compoziția microbiotei intestinale a acestuia. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, alăptarea este recomandată tuturor nou-născuților până la 6 luni, cu suplimentare până la 12 luni.
Studii realizate la persoane obeze au evidențiat că scăderea ponderală este însoțită și de schimbări ale microbiotei, precum creșterea proporției de Bacteroidetes. Tipurile de microorganisme de la nivel intestinal se pot modifica și în funcție de dieta predominantă, și anume dacă persoana consumă multă carne sau legume.
Fibrele alimentare
Studiile care au urmărit influența consumului de fibre alimentare asupra organismului au evidențiat o gamă largă de beneficii pentru sănătate, inclusiv îmbunătățirea homeostaziei glucozei, profilurilor lipidice din sânge, a greutății corporale, precum şi un risc redus de cancer de colon.
Un studiu de control a arătat că, după 3 săptămâni de consum de cereale integrale la micul dejun, nivelurile de bifidobacterii au fost crescute .
Ele au efect benefic indirect asupra organismului prin produșii secretați de micoorganismele intestinale în procesul de fermentație.
De asemenea, prebioticele sunt “hrană” anumitor bacterii intestinale benefice, favorizând astfel proliferarea acestora în detrimentul celor dăunătoare. Sursele alimentare de prebiotice includ: soia și alte leguminoase (năut, fasole, linte), cereale integrale, fructe și legume, ciuperci, etc.
Este cunoscut faptul că aportul crescut de grăsimi stimulează secreția acizilor biliari și a crește concentrațiile fecale ale acizilor biliari secundari. Datorită activității antimicrobiene selective, aceştia pot determina modificări ale microbiomului intestinal.
În ceea ce privește tipurile de grăsimi și calitatea acestora, grăsimile saturate (mai ales cele de origine animală) influențează creșterea speciilor bacteriilor dăunătoare, iar grăsimile din uleiul de peste duc la proliferarea speciilor benefice.
Studiie au arătat că suplimentarea în dietă a alimentelor ce conțin probiotice: alimente fermentate, iaurt, kefir, sana, coduc la intensificarea absorbției mineralelor, scăderea concentrației colesterolului sanguin, atenuează efectele intoleranței la lactoză, reface microflora intestinală (afectată de utilizarea antibioticelor).