E suficient sa te plimbi pe strada, mai ales într-o tara occidentala ca sa-ti pui o întrebare simpla: ce s-a întâmplat in ultima 100 de ani incat 1 din 5 adulți au o problema cu greutatea. Daca partenerul de plimbare iti va aminti ca din 1980 prevalenta obezității s-a dublat, cu siguranță vei încetini ritmul, poate te vei oprii in loc si-ti vei pune întrebarea fireasca: unde greșim?
In aproximativ 99% din existenta temporala e omenirii, modelul de alimentație a fost bazat pe modelul cules-vânătoare. Agricultura moderna dar mai ales metodele moderne de producție a hranei au reușit un lucru straniu: sa depășească necesarul de aport caloric cu mult, intr-un interval extrem de scurt. Dintr-o data, indivizii, mai ales daca sunt femei si locuiesc in cultura occidentală nu știu a face fata unei porniri primare dar care devine brusc inversul scopului urmarit. In loc a asigura perpetuarea individului, alimentația (in exces intrinsec, nu aparent) duce repede la scăderea speranței de viată prin cel puțin 2 mecanisme: infertilitate si adaos de boli asociate cu efect direct pe supraviețuire. In fond, in ziua de azi ai de ales intre a-ti găsi sfârșitul printr-o boala cardiovasculara sau printr-o neoplazie(cancer). Ambele aceste condiții ce sunt majoritar responsabile de dispariția fizica a indivizilor, sunt in directa relație cu obezitatea, cu un accent pe suferințele cardiovasculare.
Este oare obezitatea, mai ales in formele ei accentuate, superioare gradului 2 de indice de masa corporala, un mecanism de feed-back natural in păstrarea unui echilibru in popularea unei planete aflate la îndemâna speciei predominante? Este oare obezitatea, care după unele studii pare sa fi fost un răspuns adaptativ la perioadele de foamete constante, un răspuns genetic inteligent la deviațiile de logica a producției alimentare? Aceasta logica a producției alimentare a decis prin raționamente economice si de sănătate publica un aport bogat de grăsimi si zahar in majoritatea alimentelor semipreparate. Studii ulterioare au dus la necesitatea ajustării nutriționale. Producătorii din industria alimentara, conform unor anchete din 2016, au influențat cercetătorii sa facă responsabila grăsimea din alimente, pentru creșterea epidemiologica a obezității. Astfel, in acest moment, zaharului i-a venit rândul la preluarea responsabilității de continuarea de evoluție a sindroamelor metabolice. Sigur ca aceasta mențiune privește detalii fine, care însă nu pot da o imagine generala a tendințelor metabolice actuale.
O discuție legendara despre cum tehnologia va ajunge sa controleze viețile si alegerile umane are însă un iz science-fiction romantic, daca rememoram filmele ce au făcut istorie in copilăria noastră. Dar ce este oare aceasta deraiere a uzanțelor alimentare actuale, daca nu o proasta managerizare a tehnologiei alimentare daca nu chiar o influenta de genul menționat mai sus. Daca ne imaginam industria alimentara ca o mare mașinărie inteligentă îmbinată cu tendințele consumeriste populaționale, avem o imagine destul de fidela a conceptului mașină-om, menționat frecvent dar nerealist in literatura de specialitate.
Destul de frecvent pacienții veniți la consultații menționează cu mândrie dorința si plăcerea nedisimulata pentru sucul de fructe mai ales in varianta lui purista: proaspăt stors. Cum sa explic in 5 minute unui public tipic pentru o cultura in plin avânt alimentar occidental ca un pahar de suc de fructe conține zaharul din 4-5 fructe, cantitate de fructe ce arareori poate fi consumata de 3-4 ori pe zi de un individ normal. Cum sa faci asta si sa reușești sa convingi ca nici măcar natura teoretic mereu binefăcătoare nu este ce pare a fi trecuta prin filtrul greșit de cultura si tehnologie.
Mihai Ionescu,
August 2020