Cred ca putem fi cu toții de acord că normele culturale pentru greutate si frumusețe joacă un rol important în nemulțumirea cronica a femeilor față de corpul lor. Este lesne de bănuit  că mesajul că femeile trebuie să fie slabe pentru a fi atractive si  acceptate social,  provine în mare măsură din mass-media. Într-adevăr, imaginile femeilor slabe sunt omniprezente în mass-media iar revistele pentru femei conțin mai multe mesaje despre atractivitatea fizică decât revistele pentru bărbați.

Femeia româncă, are o înălțime medie de 164 cm și cântărește 72 kg in medie(conform https://www.worlddata.info/average-bodyheight.php), în timp ce fotomodelul tipic are o înălțime medie de 177 cm și cântărește 57 kg (https://cocainemodels.com). Pentru a intelege mai bine discrepanta e suficient sa spun ca fotomodelele cântăresc mai puțin decât  98% dintre femeile americane (Smolak, 1996).

În plus, idealul cultural al atractivității în rândul femeilor a „evoluat” spre un model din ce in ce mai skinny, în timp ce greutatea medie a femeilor atat din Europa cat si din America de Nord a avut o tendință inversa. În mod clar, standardele de atractivitate fizică setate de modele și celebrități sunt nerealiste pentru femeia obișnuită, oricat s-ar stradui.

In timp ce femeile trebuie să se încadreze într-un perimetru de standarde fizice din ce in ce mai limitat (adică tânără, înaltă, slaba), standardul culturalul pentru aspectul fizic la bărbați este mai flexibil și mai relaxat. Sunt multe tipuri diferite de masculinitate (cu caracteristici fizice diferite) care sunt prezente în mass-media și pe care femeile le găsesc ca  atrăgătoare. În consecință, deși „bărbații ideali” pot fi priviți ca fiind musculoși și sportivi, totuși bărbații, in general, au o arie de calități mult mai variate ce pot fi acceptate și privite ca atractive.

                De-a lungul ultimilor ani insa, cercetătorii au evidentiat o  asociere intre promovarea  insistenta a  hainelor de mari dimensiuni (haine tip XXL) si o consecință negativă involuntara care poate împiedica sau diminua demersurile de scadere ponderala. Încercările de a reduce stigmatul social asociat obezitatii pot duce la un efect prin care un număr tot mai mare de persoane își vor  subestima greutatea și in consecinta, vor submina eforturile de combatere a obezității. Rezultatele unor studii publicate în revista Obesity, au arătat că numărul persoanelor supraponderale care își subevalueaza obezitatea si efectele ei, a crescut de-a lungul timpului de la 48,4% la 57,9% la bărbați, și de la 24,5% la 30,6% la femei. În mod similar, în rândul persoanelor obeze, proporția bărbaților care isi percepeau greutatea mai optimist decat o spun calculele în 2015, a fost aproape dublă față de cea din 1997 (12% față de 6,6%).
„Pentru a realiza programe eficiente de intervenție în domeniul sănătății publice, este, prin urmare, vital să se acorde prioritate inegalităților în ceea ce privește excesul de greutate și riscurile legate de obezitate”, a spus co-autorul Raya Muttarak, de la Universitatea din East Anglia (UEA) din Norwich, Anglia. „Identificarea celor predispuși să își perceapă greșit greutatea poate ajuta la elaborarea strategiilor de prevenire a obezității care vizează nevoile specifice ale diferitelor grupuri”, a adăugat Muttarak.
                 Pentru studiu, cercetătorii au analizat date despre aproape 23.460 de persoane supraponderale sau obeze, dea lungul a 5 ani— 1997, 1998, 2002, 2014 și 2015. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că bărbații și persoanele cu niveluri mai scăzute de educație și venituri au mai multe șanse să-și subestimeze obezitatea și, în consecință, mai puțin probabil să încerce să slăbească.
Proporția de subestimare a gradului lor de obezitate a fost mai mare în rândul persoanelor supraponderale în comparație cu cele cu obezitate (40,8 la sută față de 8,4 la sută), au spus cercetătorii. Altfel spus cei cu greutate putin crescuta peste limita nu o constietizeaza mai deloc comparative cu cei care, fiind trecuti deja matematic in randul obezilor, au sanse mai mici sa nu-siu perceapa propria stare. În mod corespunzător, doar aproximativ jumătate dintre persoanele supraponderale au încercat să slăbească, comparativ cu mai mult de două treimi dintre persoanele cu obezitate.
               Un studiu australian a constatat că inclusiv fetele de până la opt ani suferă de o imagine corporală deteriorata. De curand, în cadrul acestui război necruțător împotriva pozitivității corpului, o revistă pentru femei este acuzată de promovare a obezitatii după ce a prezintat pe copertă un model feminin cu grad inalt de obezitate.
                 Numărul respectiv al revistei Cosmopolitan are pe coperta pe modelul american Tess Holliday, ce prezinta dimensiuni ale hainelor de 26(sistemul britanic), adica 52 in varianta europeana.

Textul de pe prima pagina: „[…] Tess Holliday le ureaza celor ce n-o plac s-o pupe’n fund”.

De când a apărut pe rafturi, atat revista cat și modelul însăși au fost atât lăudate, cât și condamnate: lăudate pentru declarația publică de acceptare a faptului că femeile vin în toate formele și mărimile. In acelasi timp o mulțime de oameni de pe social media și-au exprimat îngrijorarea că revista Cosmopolitan promovează un stil de viață nesănătos. Prezentatorul TV britanic Piers Morgan  a apelat imediat la rețelele de socializare pentru a-și exprima indignarea. „În timp ce Marea Britanie se luptă cu o criză de obezitate din ce în ce mai agravată, aceasta este noua copertă a Cosmopolitan.

In fapt ceea ce se doreste de cativa ani incoace este ca stigma sociala sa dispara in raport cu personale obeze, de altfel extrem de laudabila ca demers.  Atitudinea se camufleaza in diverse sintagme cum ar fi “sa privim pozitiv orice corp”, “se ne simtim bine in corpul nostru”, etc. Ma intreb insa daca promovarea unor personae cu probleme de greutate nu este la fel de daunatoare precum istoica imagine a persoanele, femei mai ales, exterem de slabe ce au facut cariera ca modele in ultimii 40 de ani.

Desigur ca trebuie sa incetam sa mai judecam oamenii dupa cum arata sau felul in care isi managerizeaza mesele si/ sau alimentatia insa eu unul, personal nu cred ca a promova obezitatea si autoacceptarea  unor problem evidente ce nu tin neaprata de esthetic si de sanatate in sine, poate contrabalansa 40 ani de promovare a modelului skinny. Nu cred ca “cui pe cui se scoate” in aceasta problema. Ideal este sa promovam normalitatea atat medicala cat si de judecata sociala. Promovarea vreunei extreme nu va fi de ajutor si dupa cum arata si reactiile la coperta mentionata mai sus, poate face mai mult rau.