,
person-lighting-a-cigarette-with-a-lighter-2024-11-25-10-15-35-utc-1200x800.jpg

1. Încetinește vindecarea post-operatorie

• Fumatul reduce oxigenarea țesuturilor, ceea ce:
• Încetinește cicatrizarea liniei de sutură
• Crește riscul de scurgeri gastrice (leak), o complicație majoră potențial letală

2. Crește riscul de ulcer gastric

• După sleeve, porțiunea gastrică rămasă este mai sensibilă la iritații.
• Nicotina și gudroanele cresc secreția acidă și reduc mucusul protector → ulcerații anastomotice sau gastrice.

3. Reduce eficiența pierderii în greutate

• Fumatul influențează negativ metabolismul și poate:
• Favoriza pierderea de masă musculară, nu doar de grăsime
• Menține comportamente compensatorii (mâncat compulsiv, anxietate, etc.)

4. Crește riscul de complicații respiratorii

• În primele săptămâni postoperator, fumatul:
• Crește riscul de bronhospasm, pneumonie, hipoxie
• Întârzie mobilizarea și recuperarea

5. Crește riscul de cancer gastric și esofagian

• În contextul unui stomac modificat chirurgical, fumatul poate favoriza leziuni displazice și cancerigene pe termen lung.

 

Recomandări clare din ghiduri și practică:

• Oprirea fumatului cu minimum 4–6 săptămâni înainte de operație
• Evitarea fumatului definitiv după operație – inclusiv țigări electronice sau narghilea
• Dacă renunțarea e dificilă, se recomandă:
• Terapie de substituție (plasturi, gumă)
• Suport psihologic
• Consiliere nutrițională/comportamentală

Concluzie:

Fumatul post-sleeve este un risc serios care poate compromite complet recuperarea, rezultatele chirurgicale și sănătatea generală.
Renunțarea definitivă este una dintre cele mai importante decizii pentru un pacient operat.


Dr-Mihai-Ionescu-40-1200x800.jpg

Mâncare sănătoasă și ieftină? E mai simplu decât crezi!

Cauți mâncare sănătoasă și ieftină, dar ai impresia că e greu de găsit? Adevărul este că multe produse accesibile, naturale și hrănitoare sunt deja în jurul tău – trebuie doar să le alegi fără ambalaje inutile și fără procesare excesivă.

Iată cum poți face asta, fără să renunți la gust sau calitate:


1️⃣ Fructe și legume – sănătoase, locale, fără plastic

Fructele ambalate în plastic sunt mai scumpe și mai puțin proaspete. În schimb, în piețe sau la producători locali, găsești variante sănătoase și ieftine, fără ambalaj. Ia-le întregi și transportă-le în pungi textile sau reutilizabile.


2️⃣ Pâinea – proaspătă, curată și accesibilă

Pâinea de la brutărie nu doar că e mai gustoasă, dar evită aditivii din produsele ambalate. Costă mai puțin și poți s-o iei în hârtie sau într-un șervet textil. Simplu, sănătos și ieftin.


3️⃣ Leguminoase și cereale – variante nutritive, la vrac

Năut, linte, fasole sau orez – cumpărate vrac sunt mai ieftine și mai sănătoase decât cele în pungi de plastic. Le poți păstra acasă în borcane refolosite, elegant și practic.


4️⃣ Lactate – fără plastic, mai naturale

Laptele în sticlă reutilizabilă e mai ieftin pe termen lung și mai gustos. Brânza și iaurtul pot fi luate la vrac sau preparate acasă, pentru un stil alimentar mai curat și mai economic.


5️⃣ Carne și pește – proaspete și fără ambalaje costisitoare

Carnea din vitrină e adesea mai ieftină decât cea în tăvițe. Adu caserole de acasă și cumpără cât ai nevoie. E o alegere bună pentru o alimentație sănătoasă și mai ieftină.


6️⃣ Uleiuri și condimente – calitate mai bună, cost mai mic

Condimentele la vrac sunt mai aromate și mai accesibile decât cele la plic. Uleiurile în sticle de sticlă sunt durabile și păstrează mai bine gustul. Alege inteligent, nu scump.


✅ Concluzie: mâncare sănătoasă și ieftină e posibilă

Nu trebuie să cheltui mai mult pentru a mânca bine. Alege alimente fără ambalaje, cât mai naturale, din piețe, brutării și magazine locale. Astfel, ai grijă de corp, de buget și de planetă.

???? Mâncarea sănătoasă și ieftină începe cu un gest simplu: o pungă reutilizabilă și o vizită la piață.


AdobeStock_293159850-1200x800.jpeg

  1. Faceți alegeri alimentare mai sănătoase:Unul dintre cei mai importanți pași pentru a evita obezitatea morbidă este să faceți alegeri alimentare mai sănătoase. Aceasta include reducerea aportului
    de alimente bogate în calorii și grăsimi și creșterea aportului de fructe, legume și cereale integrale. Încercați să alegeți proteine slabe, cum ar fi peștele, puiul și leguminoasele, în loc de carnea grasă.

2. Fiți activ din punct de vedere fizic: exercițiile fizice regulate vă pot ajuta să vă mențineți o greutate sănătoasă și să preveniți obezitatea morbidă. Încercați să includeți cel puțin 30 de minute de activitate
fizică moderată în rutina zilnică. Acestea pot include activități precum mersul pe jos, mersul cu bicicleta sau înotul.

3. Limitați-vă consumul de băuturi dulci: băuturile cu zahăr, cum ar fi sucurile, băuturile energizante și ceaiul sau cafeaua îndulcite pot contribui la creșterea în greutate și la obezitate. Încercați să limitați
consumul de aceste băuturi și optați pentru apă, ceai sau cafea neîndulcite sau băuturi cu conținut scăzut de calorii.

4. Dormiți suficient: lipsa somnului poate perturba hormonii care reglează foamea și pofta de mâncare, ducând la supraalimentare și la creșterea în greutate. Urmărește-te să dormi 7-8 ore pe noapte
pentru a ajuta la menținerea unei greutăți sănătoase.

5. Căutați ajutor profesional dacă este necesar: dacă ați dezvoltat deja obezitate sau sunteți în pericol de a o dezvolta, este indicat să solicitați ajutor profesional unui medic,
un dietetician  sau un chirurg metabolic. Ei vă pot ajuta să creați un plan personalizat pentru a preveni în continuare creșterea în greutate și pentru a vă îmbunătăți sănătatea generală.


AdobeStock_404459065-1200x800.jpeg

„Doar asta vrea sa manance!”
…va suna cunoscut? Am auzit asta foarte des din gura parintilor, hranindu-si copii. Care sunt principalele greseli pe care le fac parintii in raport cu alimentatia copiilor?

 

Nu mai goniti copiii afara din bucatarie! Desi intesata de cutite, obiecte ascutite, apa clocotind si tot felul de mici pericole aparente, exista studii care dovedesc ca implicarea copiilor in pregatirea meselor, ii va face pe acestia mult mai receptivi in a incerca alimente noi(in general legume si cereale, care de obicei sunt respinse de cei mici.

Fara insistenta si recompense! Nu mai presati copii sa manace anumite alimente, oferindu-le in schimb desert la final sau timp de stat in fata televizorului. In acest sens exista studiI care arata ca, in timp, copii vor dezvolta reticenta sau repulsie fata de alimentele pentru care sunt recompensati, ca sa nu mai vorbim de greseala fata de a recompense copii cu dulciuri. Evitati recompensele alimentare si nu puneti presiune pe inca un dumicat sau tip de alimente. Expuneti copilul la alimente sanatoase(puneti-le pe masa) dar nu-I presati caci copilul mai degraba imita decat sa asculte parintele. Exemplul personal este foarte important. In general nu recompensati copii cu dulciuri sau sucuri dulci.

Păstrarea „lucrurilor bune” pe raftul de sus! In general părinții se îngrijorează că copiii se vor indopa cu bunătăți, așa că adesea le ascund sau asaza sau pe un raft înalt. O mare parte de cercetări arată că dacă un părinte restricționează un aliment, copiii ajung sa si-l își doresc mai mult. In consecinta, copiii a căror hrană este restricționată acasă sunt mult mai predispuși să abuzeze de ele când au acces la ele in afara casei. Nu aduceți în casă alimente pe care simțiți nevoia să le restricționați. În schimb, cumpărați gustări sănătoase și oferiți copiilor acces la dulapurile cu alimente.

Ținerea de diete în fața copiilor! Copiii sunt atenți la preferințele alimentare ale părinților  și este mult mai probabil să încerce alimente dacă isi vad parintii mănâncându-le. Un studiu Rutgers privind preferințele alimentare ale părinților și copiilor a constatat că preșcolarii aveau tendința sa placă sau respingă aceleași fructe și legume pe care părinții lor le preferau sau nu. Și alte cercetări au arătat că fetele sunt mai predispuse să fie pretențioase la mâncare dacă mamelor lor evita legumele. Având în vedere acest efect puternic, părinții care încearcă să piardă în greutate ar trebui să fie conștienți de modul în care obiceiurile lor alimentare pot influența percepțiile copilului despre mâncare. Un raport din 2005 din jurnalul Health Psychology a constatat că mamele care sunt preocupate de greutatea lor și de mâncare au mai multe șanse să restricționeze alimentele pentru copiii lor sau să ii încurajeze să slăbească. Copiii celor care tin dietă vor fi mai predispusi să încerce diete. Problema este că dietele restrictive nu funcționează pentru majoritatea oamenilor și adesea duc la alimentație excesivă și la creșterea în greutate. Prin expunerea copiilor mici la obiceiuri de dietă neregulate, părinții îi pot expune riscului de tulburări de alimentație sau de o dietă cronică pe viață.

Servirea legumelor(alimentelor) plictisitoare. Părinții atenti la alimentatie servesc adesea legume simple gatite la abur, așa că nu este de mirare că copiii sunt reticenți în a le mânca. Părinții nu ar trebui să se teamă să condimenteze legumele. Adăugarea unui pic de unt, unui dressing, sau unui sos într-un fel de mâncare cu legume poate îmbunătăți semnificativ apetitul copiilor. Adăugarea de puțină grăsime la legume ajută la deblocarea nutrienților  solubili în grăsimi. Cele câteva calorii suplimentare adaugate sunt un compromis util pentru a face atractiva mancarea. Cartofii (prajiti, caci acestia sunt cei preferati de copii) nu sunt legume. Amidonul din component situeaza cartofii mai aproape de dulcirui decat de legume

„Copilul meu nu ar mânca așa ceva!”. Deși de multe ori poate fi adevărat, preferințele alimentare se schimbă adesea. Părinții ar trebui să continue să pregătească o varietate de alimente sănătoase și să le pună pe masă, chiar dacă un copil refuză să ia o mușcătură. La copiii mici, poate fi nevoie de 10 sau mai multe încercări de-a lungul mai multor luni pentru a introduce un aliment nou.

“Termina tot din fafurie!” suna de asemenea foarte cunoscut, nu?! Nu indopati copii! La acest moment in lume obezitatea la copii a deposit de mult subnutritia, adica alternative de care se tem atat de mult cei mai multi parinti. Nu utilizati farfurii mari. Un truc valabil atat la copii cat si adulti este utilizarea unor castroane sau farfurii mici. Astfel limitarea portiilor se va face usor.

Limitati la maxim expunerea copiilor la televiroz sau telefon/ tablet in timpul mesei. Luatul mesei trebuie facut constient cu sesizarea activa a culorilor, texturilor, gustului diversitatii alimentelor.

 

 

Dr. Mihai Ionescu
02.05.2022



Gandeste-te bine daca merita sa eviti regimul PREOPERATOR!

 

Gestionarea greutatii a fost un drum lung si sinuos. Dar iata-te aici, pregatit(a) sa fii supus(a) unei interventii chirurgicale de micsorare a stomacului. Acest lucru va va schimba viata si va va oferi confortul si sanatatea pe care le-ati dorit intotdeauna.

Pe masura ce va pregatiti pentru operatie, veti fi pus(a) pe o dieta preoperatorie pentru a va pregati corpul pentru ceea ce urmeaza. Respectarea stricta a dietei preoperatorii  poate veni cu provocari, dar randrile de mai jos va vor pregati pentru a le face fata.

Ce este dieta preoperatorie?

Dieta preoperatorie  inaintea interventiei de micsorare a stomacului este conceputa pentru pierderea optima in greutate si reducerea dimensiunii ficatului intr-un interval de timp scurt, de obicei 2-4 saptamâni. Caracteristile ei sunt urmatoarele:

  • Saraca in calorii
  • Bogata in proteine
  • Bogata in vitamine si minerale
  • Preziua operatiei va avea parte de o alta dieta. Aceasta din urma o veti primi la finalul analizelor, la consultul preanestezic.

 

O dieta preoperatorie este necesara pentru:;

  • A creste succesul general de pierdere in greutate pe termen lung
  • A scurta durata interventiei
  • A reduce complicatiile in timpul si dupa interventia chirurgicala
  • A reduceti dimensiunea ficatului, ceea ce va reduce posibilele complicatii chirurgicale si probleme hepatice in viitor
  • A imbunatatiti glicemia la pacientii cu diabet

 

Cât dureaza dieta preoperatorie?

Recomandarile pentru durata dietei preoperatorii  variaza de la 7 la 21 zile in functie de greutatea pacientului si/sau alte boli asociate.

 

De ce nu toti pacientii respecta dieta preoperatorie?

Inainte sa ne putem gândi macar sa facem schimbari pe termen lung in comportamentul nostru, trebuie sa ne uitam indeaproape la barierele care ne impiedica sa reusim. Odata ce ati indepartat multe dintre barierele, sansele de reusita sunt mult mai mari.
Obstacolele cele mai comune sunt:
– Lipsa sprijinul de care avem nevoie. Atunci când prietenii si familia nu sunt prin preajma sau nu ofera sprijin in aceasta perioada, pacientul se poate simti destul de izolant. Cercetarile arata ca oamenii care nu se simt sprijiniti pot avea chiar rate de succes mai scazute dupa operatie. Luati masuri pentru a va inconjura de oameni care va vor sprijini, care va vor asculta sau va vor fi alaturi atunci când aveti nevoie.

  • Adresati-va prietenilor si familiei si cereti sprijin
  • Intrebati chirurgul bariatric daca va poate oferi un grup de sprijin local sau un psiholog
  • Ganditi-va ca este ultima dieta (in sensul classic) pe care va mai trebui s-o respectati
  • Luati in considerare utilitatea acestei diete si recompense ca nu va intarsia sa apara dupa operatie.


 

Microbiota intestinală

reprezintă o importantă parte a organismului uman, aceasta având numeroase funcții și, în același timp, prin dezechilibrele care au loc la nivelul său, fiind implicată și în unele patologii.

Compoziția microbiotei intestinale începe să fie alcătuită încă dinainte de naștere. Mai departe, aceasta este influențată de diverși factori, precum modul nașterii, al alimentației, prin alăptare sau cu formule de lapte.

În jurul vârstei de 2-3 ani, microbiota se stabilizează și se aseamănă cu cea a adultului. Și la adult pot apărea modificări, fie din cauza tipului de alimentație, vegetarian sau nu, hipo- sau normocaloric, fie din cauza medicamentelor administrate sau a mediului.

Alterările care pot apărea în funcționarea microbiotei afectează o multitudine de sisteme. Studiile au evidențiat dezechilibre ale microbiotei intestinale în diverse patologii, precum spondilita anchilozantă, boala Alzheimer și altele.

Rolurile

microbiotei intestinale sunt diverse, cel mai frecvent menționat fiind cel de barieră mecanică și biologică activă, menită să protejeze organismul de agresiuni infecțioase la acest nivel, în special prin producerea de acizi grași cu lanț scurt și stimularea regenerării epiteliale.

Intervine, de asemenea, în maturarea sistemului imun, ajutând la dezvoltarea țesutului limfoid asociat intestinului.
Un alt rol important al microbiotei intestinale constă în producerea a diferite substanțe și vitamine, ea fiind principala sursă de vitamine din complexul B a organismului uman.

Prin producția unor substanțe precum dopamină, serotonină sau alți neurotransmițători, microbiota intestinală poate acționa și la distanță si din aceste motive, unii cercetători au sugerat o posibilă legătură între disbiozele intestinale și tulburări asemănătoare autismului.

Modul în care sugarul este hrănit influențează semnificativ compoziția microbiotei intestinale a acestuia. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, alăptarea este recomandată tuturor nou-născuților până la 6 luni, cu suplimentare până la 12 luni.

Studii realizate la persoane obeze au evidențiat că scăderea ponderală este însoțită și de schimbări ale microbiotei, precum creșterea proporției de Bacteroidetes. Tipurile de microorganisme de la nivel intestinal se pot modifica și în funcție de dieta predominantă, și anume dacă persoana consumă multă carne sau legume.

Fibrele alimentare

Studiile care au urmărit influența consumului de fibre alimentare asupra organismului au evidențiat o gamă largă de beneficii pentru sănătate, inclusiv îmbunătățirea homeostaziei glucozei, profilurilor  lipidice din sânge, a greutății corporale, precum şi un risc redus de cancer de colon.

Un studiu de control a arătat că, după 3 săptămâni de consum de cereale integrale la micul dejun, nivelurile de bifidobacterii au fost crescute .

Ele  au efect benefic indirect asupra organismului prin produșii secretați de micoorganismele intestinale în procesul de fermentație.

De asemenea, prebioticele sunt “hrană” anumitor bacterii intestinale benefice, favorizând astfel proliferarea acestora în detrimentul celor dăunătoare. Sursele alimentare de prebiotice includ: soia și alte leguminoase (năut, fasole, linte), cereale integrale, fructe și legume, ciuperci, etc.

Este cunoscut faptul că aportul crescut de grăsimi stimulează secreția acizilor biliari și a crește concentrațiile fecale ale acizilor biliari secundari. Datorită activității antimicrobiene selective, aceştia pot determina modificări ale microbiomului intestinal.
În ceea ce privește tipurile de grăsimi și calitatea acestora, grăsimile saturate (mai ales cele de origine animală) influențează creșterea speciilor bacteriilor dăunătoare, iar grăsimile din uleiul de peste duc la proliferarea speciilor benefice.

Studiie au arătat că suplimentarea în dietă a alimentelor ce conțin probiotice: alimente fermentate, iaurt, kefir, sana, coduc la intensificarea absorbției mineralelor, scăderea concentrației colesterolului sanguin, atenuează efectele intoleranței la lactoză, reface microflora intestinală (afectată de utilizarea antibioticelor).

 

 



2.2 miliarde de adulți depasesc greutatea normala

Raportul global privind nutriția din 2021 a arătat că 38,9 milioane de copii și 2,2. miliarde de adulți – peste 40% din toți bărbații și femeile – sunt supraponderali sau deja obezi. Nici o țară din lume nu este pe cale să stopeze creșterea obezității. Raportul constată că dietele dăunează din ce în ce mai mult sănătății umane. Contrar recomandărilor științifice, consumul de fructe și legume este sub cele 5 porții recomandate pe zi (60% și, respectiv, 40%), în timp ce carnea roșie este în creștere de aproape cinci ori mai mult decât recomandarea maximă de o porție pe săptămână.

„Raportul privind nutriția globală din 2021 arată că dietele noastre actualenu nu s-au îmbunătățit în ultimii zece ani si reprezintă acum o amenințare majoră pentru sănătate”, a declarat dr. Renata Micha, președintele Grupului de experți independenți al Raportului Global privind nutriția. și profesor asociat în nutriție umană la Universitatea din Thessalia din Grecia. „Trebuie să existe o schimbare majoră de acțiune pentru a îmbunătăți dietele și a aborda malnutriția rezultată în toate formele ei, pentru a obține câștiguri sociale, economice și de mediu ridicate.”

Dietele

În timp ce dietele precare sunt prezente peste tot, există inegalități notabile în ceea ce privește consumul de alimente, țările cu venituri mai mici având cel mai mic aport de alimente care promovează sănătatea și țările cu venituri mai mari având cel mai mare aport de alimente cu efecte dăunătoare asupra sănătății. Dietele actuale au un impact direct asupra sănătății planetei noastre. Noi estimări arată că cererea globală de alimente generează mai mult de o treime (35%) din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Dietele din America de Nord au cel mai mare impact asupra mediului, în timp ce dietele africane și asiatice au cel mai mic, dar niciuna nu este durabilă din punct de vedere ecologic.

Dacă ar fi adoptate la nivel global, modelele alimentare din America de Nord ar avea ca rezultat un nivel de emisii de gaze cu efect de seră care este de peste șase ori peste o valoare în conformitate cu limitarea încălzirii globale la sub două grade Celsius.

Tipare si evolutii

Datorită tiparelor noastre alimentare actuale, nicio regiune nu este pe cale să atingă setul de obiective de sănătate și mediu legate de dietă pe care fiecare națiune le-a convenit ca parte a Obiectivelor de dezvoltare durabilă. Costurile financiare ale combaterii malnutriției sunt în creștere, dar costul inacțiunii este mult mai mare. Finanțarea pentru combaterea dietelor sărace și a malnutriției a fost în mod constant insuficientă. În același timp, finanțarea necesară pentru îndeplinirea obiectivelor de nutriție este în creștere. În fiecare an, în perioada 2022-2030, vor fi necesare încă 10,8 miliarde de dolari SUA pentru a îndeplini doar obiectivele privind malnutritia, intarzieri de crestere, anemie și alăptarea la san. Totuși, raportul evidențiază cercetări care demonstrează că câștigurile economice pentru societate din investițiile în nutriție sunt semnificative și ar putea ajunge la 5,7 trilioane USD pe an până în 2030.

Proiecțiile ne pot spune că ajutorul și finanțarea internă vor dura până la sfârșitul deceniului. pentru a reveni la nivelurile pre-pandemice. Mult mai multă finanțare trebuie să provină din surse tradiționale, inovatoare și private pentru a restabili nutriția globală, iar raportul subliniază că acest lucru este posibil cu acțiunea corectă.

 

Sursa: https://globalnutritionreport.org/reports/2021-global-nutrition-report/



De multe ori cu totii avem pofte alimentare nejustificate pentru mancarea nesanatoasa? Studiie au demonstrat ca in majoritatea cazurilor poftele alimentare nejustificate pot ascunde anumite deficite in nutrienti. Nu se stie de ce creierul nostru alege mancarea nesanatoasa ca pe o cale prin care-si poate comunica nevoile. Nu ar fi mai simplu daca am avea pofta de spanac in locul unei portii generoase de cartofi prajiti?

Cele mai comune pofte alimentare includ:
  • Branzeturile: Daca avem pofta mult prea des de branzeturi, poate insemna un deficit de acizi grasi omega 3 sau calciu. O solutie e sa introducem mai mult omega 3 din alimente precum semintele de in, un supliment de omega 3 pe baza de plante, nuci, seminte de chia sau somonul, ele sunt printre cele mai bogate surse.
  • Produsele de patiserie: Pot releva un deficit de Crom. Il putem lua din alimente precum struguri, rosii, cartofi dulci.
  • Ciocolata: Magneziul. Il asiguram din: migdale, pudra de cacao naturala, leguminoasele si vegetalele, in special cele cu frunze verzi.
  • Buturile carbogazoase: Pofta de sucuri e ca un sistem de alarma prin care corpul ne spune ca are nevoie de calciu. Alimentele bogate in calciu sunt lactatele, semintele, legumele cu frunze verzi si leguminoasele.
  • Dulciurile: Pofta de alimente bogate in zahar este printre cele mai comune in lume. Studiile au demonstrat ca zaharul poate fi vazut ca si un drog deoarece foloseste aceleasi cai neuronale precum cocaina. Insa pofta exagerata de dulce poate masca lipsa unor nutrienti esentiali precum fosfor, sulf, triptofan sau crom. O dieta bogata in legume, cereale integrale si oleaginoase poate rezolva aceasta problema. Probioticele pot fi, de asemenea de ajutor in pofta de dulce ( din suplimente alimentare sau alimentele fermentate precum iaurtul sau muraturile).
  • Snacks-urile: Pofta exagerata e un semn ca avem nevoie de mai multi acizi grasi esentiali in dieta si Clor ( il putem asigura din fructe, legumele organice si sarea de Himalaya).

 

 

Autor: Andreea Gontineac



Cred ca putem fi cu toții de acord că normele culturale pentru greutate si frumusețe joacă un rol important în nemulțumirea cronica a femeilor față de corpul lor. Este lesne de bănuit  că mesajul că femeile trebuie să fie slabe pentru a fi atractive si  acceptate social,  provine în mare măsură din mass-media. Într-adevăr, imaginile femeilor slabe sunt omniprezente în mass-media iar revistele pentru femei conțin mai multe mesaje despre atractivitatea fizică decât revistele pentru bărbați.

Femeia româncă, are o înălțime medie de 164 cm și cântărește 72 kg in medie(conform https://www.worlddata.info/average-bodyheight.php), în timp ce fotomodelul tipic are o înălțime medie de 177 cm și cântărește 57 kg (https://cocainemodels.com). Pentru a intelege mai bine discrepanta e suficient sa spun ca fotomodelele cântăresc mai puțin decât  98% dintre femeile americane (Smolak, 1996).

În plus, idealul cultural al atractivității în rândul femeilor a „evoluat” spre un model din ce in ce mai skinny, în timp ce greutatea medie a femeilor atat din Europa cat si din America de Nord a avut o tendință inversa. În mod clar, standardele de atractivitate fizică setate de modele și celebrități sunt nerealiste pentru femeia obișnuită, oricat s-ar stradui.

In timp ce femeile trebuie să se încadreze într-un perimetru de standarde fizice din ce in ce mai limitat (adică tânără, înaltă, slaba), standardul culturalul pentru aspectul fizic la bărbați este mai flexibil și mai relaxat. Sunt multe tipuri diferite de masculinitate (cu caracteristici fizice diferite) care sunt prezente în mass-media și pe care femeile le găsesc ca  atrăgătoare. În consecință, deși „bărbații ideali” pot fi priviți ca fiind musculoși și sportivi, totuși bărbații, in general, au o arie de calități mult mai variate ce pot fi acceptate și privite ca atractive.

                De-a lungul ultimilor ani insa, cercetătorii au evidentiat o  asociere intre promovarea  insistenta a  hainelor de mari dimensiuni (haine tip XXL) si o consecință negativă involuntara care poate împiedica sau diminua demersurile de scadere ponderala. Încercările de a reduce stigmatul social asociat obezitatii pot duce la un efect prin care un număr tot mai mare de persoane își vor  subestima greutatea și in consecinta, vor submina eforturile de combatere a obezității. Rezultatele unor studii publicate în revista Obesity, au arătat că numărul persoanelor supraponderale care își subevalueaza obezitatea si efectele ei, a crescut de-a lungul timpului de la 48,4% la 57,9% la bărbați, și de la 24,5% la 30,6% la femei. În mod similar, în rândul persoanelor obeze, proporția bărbaților care isi percepeau greutatea mai optimist decat o spun calculele în 2015, a fost aproape dublă față de cea din 1997 (12% față de 6,6%).
„Pentru a realiza programe eficiente de intervenție în domeniul sănătății publice, este, prin urmare, vital să se acorde prioritate inegalităților în ceea ce privește excesul de greutate și riscurile legate de obezitate”, a spus co-autorul Raya Muttarak, de la Universitatea din East Anglia (UEA) din Norwich, Anglia. „Identificarea celor predispuși să își perceapă greșit greutatea poate ajuta la elaborarea strategiilor de prevenire a obezității care vizează nevoile specifice ale diferitelor grupuri”, a adăugat Muttarak.
                 Pentru studiu, cercetătorii au analizat date despre aproape 23.460 de persoane supraponderale sau obeze, dea lungul a 5 ani— 1997, 1998, 2002, 2014 și 2015. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că bărbații și persoanele cu niveluri mai scăzute de educație și venituri au mai multe șanse să-și subestimeze obezitatea și, în consecință, mai puțin probabil să încerce să slăbească.
Proporția de subestimare a gradului lor de obezitate a fost mai mare în rândul persoanelor supraponderale în comparație cu cele cu obezitate (40,8 la sută față de 8,4 la sută), au spus cercetătorii. Altfel spus cei cu greutate putin crescuta peste limita nu o constietizeaza mai deloc comparative cu cei care, fiind trecuti deja matematic in randul obezilor, au sanse mai mici sa nu-siu perceapa propria stare. În mod corespunzător, doar aproximativ jumătate dintre persoanele supraponderale au încercat să slăbească, comparativ cu mai mult de două treimi dintre persoanele cu obezitate.
               Un studiu australian a constatat că inclusiv fetele de până la opt ani suferă de o imagine corporală deteriorata. De curand, în cadrul acestui război necruțător împotriva pozitivității corpului, o revistă pentru femei este acuzată de promovare a obezitatii după ce a prezintat pe copertă un model feminin cu grad inalt de obezitate.
                 Numărul respectiv al revistei Cosmopolitan are pe coperta pe modelul american Tess Holliday, ce prezinta dimensiuni ale hainelor de 26(sistemul britanic), adica 52 in varianta europeana.

 

Textul de pe prima pagina: „[…] Tess Holliday le ureaza celor ce n-o plac s-o pupe’n fund”.

De când a apărut pe rafturi, atat revista cat și modelul însăși au fost atât lăudate, cât și condamnate: lăudate pentru declarația publică de acceptare a faptului că femeile vin în toate formele și mărimile. In acelasi timp o mulțime de oameni de pe social media și-au exprimat îngrijorarea că revista Cosmopolitan promovează un stil de viață nesănătos. Prezentatorul TV britanic Piers Morgan  a apelat imediat la rețelele de socializare pentru a-și exprima indignarea. „În timp ce Marea Britanie se luptă cu o criză de obezitate din ce în ce mai agravată, aceasta este noua copertă a Cosmopolitan.

In fapt ceea ce se doreste de cativa ani incoace este ca stigma sociala sa dispara in raport cu personale obeze, de altfel extrem de laudabila ca demers.  Atitudinea se camufleaza in diverse sintagme cum ar fi “sa privim pozitiv orice corp”, “se ne simtim bine in corpul nostru”, etc. Ma intreb insa daca promovarea unor personae cu probleme de greutate nu este la fel de daunatoare precum istoica imagine a persoanele, femei mai ales, exterem de slabe ce au facut cariera ca modele in ultimii 40 de ani.

Desigur ca trebuie sa incetam sa mai judecam oamenii dupa cum arata sau felul in care isi managerizeaza mesele si/ sau alimentatia insa eu unul, personal nu cred ca a promova obezitatea si autoacceptarea  unor problem evidente ce nu tin neaprata de esthetic si de sanatate in sine, poate contrabalansa 40 ani de promovare a modelului skinny. Nu cred ca “cui pe cui se scoate” in aceasta problema. Ideal este sa promovam normalitatea atat medicala cat si de judecata sociala. Promovarea vreunei extreme nu va fi de ajutor si dupa cum arata si reactiile la coperta mentionata mai sus, poate face mai mult rau.

 



E suficient sa te plimbi pe strada, mai ales într-o tara occidentala ca sa-ti pui o întrebare simpla: ce s-a întâmplat in ultima 100 de ani incat  1 din 5 adulți au o problema cu greutatea. Daca partenerul de plimbare iti va aminti ca din 1980 prevalenta obezității s-a dublat, cu siguranță vei încetini ritmul, poate te vei oprii in loc si-ti vei pune întrebarea fireasca: unde greșim?
In aproximativ 99% din existenta temporala e omenirii, modelul de alimentație a fost bazat pe modelul cules-vânătoare. Agricultura moderna dar mai ales metodele moderne de producție a hranei au reușit un lucru straniu: sa depășească necesarul de aport caloric cu mult, intr-un interval extrem de scurt. Dintr-o data, indivizii, mai ales daca sunt femei si locuiesc in cultura occidentală nu știu a face fata unei porniri primare dar care devine brusc inversul scopului urmarit. In loc a asigura perpetuarea individului, alimentația (in exces intrinsec, nu aparent) duce repede la scăderea speranței de viată prin cel puțin 2 mecanisme: infertilitate si adaos de boli asociate cu efect direct pe supraviețuire. In fond, in ziua de azi ai de ales intre a-ti găsi sfârșitul printr-o boala cardiovasculara sau printr-o neoplazie(cancer). Ambele aceste condiții ce sunt majoritar responsabile de dispariția fizica a indivizilor, sunt in directa relație cu obezitatea, cu un accent pe suferințele cardiovasculare. 
Este oare obezitatea, mai ales in formele ei accentuate, superioare gradului 2 de indice de masa corporala,  un mecanism de feed-back natural in păstrarea unui echilibru in popularea unei planete aflate la îndemâna speciei predominante? Este oare obezitatea, care după unele studii pare sa fi fost un răspuns adaptativ la perioadele de foamete constante, un răspuns genetic inteligent la deviațiile de logica a producției alimentare? Aceasta logica a producției alimentare a decis prin raționamente economice si de sănătate publica un aport bogat de grăsimi si zahar in majoritatea alimentelor semipreparate. Studii ulterioare au dus la necesitatea ajustării nutriționale. Producătorii din industria alimentara, conform unor anchete din 2016, au influențat cercetătorii sa facă responsabila grăsimea din alimente, pentru creșterea epidemiologica a obezității. Astfel, in acest moment, zaharului i-a venit rândul la preluarea responsabilității de continuarea de evoluție a sindroamelor metabolice. Sigur ca aceasta mențiune privește detalii fine, care însă nu pot da o imagine generala a tendințelor metabolice actuale. 
O discuție legendara despre cum tehnologia va ajunge sa controleze viețile si alegerile umane are însă un iz science-fiction romantic, daca rememoram filmele ce au făcut istorie in copilăria noastră. Dar ce este oare aceasta deraiere a uzanțelor alimentare actuale, daca nu o proasta managerizare a tehnologiei alimentare daca nu chiar o influenta de genul menționat mai sus. Daca ne imaginam industria alimentara ca o mare mașinărie inteligentă îmbinată cu tendințele consumeriste populaționale, avem o imagine destul de fidela a conceptului mașină-om, menționat frecvent dar  nerealist in literatura de specialitate.
Destul de frecvent pacienții veniți la consultații  menționează cu mândrie dorința si plăcerea nedisimulata pentru sucul de fructe mai ales in varianta lui purista: proaspăt stors. Cum sa explic in 5 minute unui public tipic pentru o cultura in plin avânt alimentar occidental ca un pahar de suc de fructe conține zaharul din 4-5 fructe, cantitate de fructe ce arareori poate fi consumata de 3-4 ori pe zi de un individ normal. Cum sa faci asta si sa reușești sa convingi ca nici măcar natura teoretic mereu binefăcătoare nu este ce pare a fi trecuta prin filtrul greșit de cultura si tehnologie.

 

Mihai Ionescu,

August 2020


scapa de obezitate, interventii obezitate, consultatie online obezitate, micsorare stomac, inel gastric, pret micsorare stomac,


Disclaimer


Rezultatele pierderii în greutate pot varia în mod individual pe baza unor variabile ce tin de varsta, sex, obiceiuri de viata si alimentare, nivelul de exercitiu fizic zilnic.




Date contact

Adresa
Spitalul Medicover – Str. Pechea nr. 8, Sector 1, Bucuresti

Programari & Consultatii
0799 112 578

E-mail: dr.mihaiionescu@gmail.com


Abonare newsletter


Inscrie-te la newsletterul nostru pentru a primi toate noutatile si reducerile oferite de catre echipa Interventii-Obezitate.ro.



    Copyright by Interventii Obezitate 2020. Toate drepturile rezervate.

    Call Now Button